Arhive pe etichete: UK

oscilaţii ale axei răului

Dabbya Bush a declarat acum câţiva ani: „We have an axis of evil: North Korea, Iraq and Iran”. Sigur, preşedintele de atunci vorbea de pe exact aceeaşi poziţie care i-a adus lui Obama un premiu Nobel pentru pace. Aceea a învingătorului.
Azi, acea poziţie e mai şubredă. E inutil să analizezi moralitatea fiecărui jucător implicat, însă avem axe mai mari sau mai mici. Spre exemplu, de la Israel la India am putea lua în considerare Siria – Iraq – Iran – Afghanistan – Pakistan şi putem studia punctual interesul fiecărei ţări (dintre care două au fost deja violate de armata americană).
„Un război în Iran e inevitabil”, spun cei care îl provoacă. Formula o cunoaştem, însă de acastă dată e mai greu de aplicat. OWS încă nu s-a stins, ci a început să se mute prin tribunale. E clar că cei din stradă se vor opune războiului şi numărul lor va creşte în momentul declanşării, iar acum nu mai suntem pe vremea lui Nixon, oamenii se enervează mai repede. Masacrul din Siria ce poartă numele de Revoluţie continuă, iar ţara este într-o criză de identitate din punct de vedere politic. Noroc cu ruşii, prezenţi zilele astea în apele sale teritoriale pentru a-şi arăta muşchii. Pe cealaltă parte, Marea Britanie se arată, cu navele proprii, nemulţumită de manevrele maritime ale Iranului şi intenţia acestuia de a instaura un contra-embargo la intrarea în Golf.
În toată ecuaţia, cel mai mare pericol pare a fi asupra Israelului. Miza unui război în Iran nu este neapărat neutralizarea presupusei ameninţări nucleare. O ameninţare mult mai concretă şi directă o reprezintă dezvoltarea programului iranian de rachete cu rază medie, acum mai puternice şi mai precise, capabile să anihileze armele de distrugere în masă de pe teritoriul israelian (sau alte ţinte, spre exemplu centralele nucleare). Însă, un astfel de atac ar putea însemna un răspuns cu focoase nucleare din partea Israelului. Cam acesta e nivelul tensiunilor în regiune. Să nu uităm cine a început cu sancţiunile asupra Iranului.
Dear Obama, this is a nigger moment!
Nici pe plan intern Israelul nu stă prea bine, de la mişcările din septembrie s-a mai ieşit în stradă, însă nu la acest nivel, iar violenţele au loc de ambele părţi. Pentru ca tabloul să fie perfect, ministrul de externe israelian a declarat că va folosi forţa împotriva teroriştilor (o să spuneţi „ok, aşa se procedează”). Doar că de data asta „teroriştii” sunt cibernetici. Unii dintre ei – Hacktivists. Într-o logică imbatabilă, US  au anunţat oficial că orice atac în spaţiul lor cibernetic va fi considerat drept declaraţie de război şi că vor reacţiona ca şi cum ar fi vorba de un atac cu rachete – aviz pentru amatorii din Râmnicu Vâlcea, n-am vrea să ne trezim cu militarii americani cazaţi în cele cinci baze de pe teritoriul României spărgându-ne uşa: „Consider this a hostile takeover. ‘Merica won’t stand for terror!”

Etichetat , , , , , , , , ,

imperiul se clatină

Mai sunt două zile până la ocuparea Wall Street. „Anarhiştii” sunt bine organizaţi şi hotărâţi. Unii au zis să ia exemplu de la prietenii noştri de peste ocean. De-abia aştept să văd: a) reacţia guvernului american în prima zi de protest; b) dacă se va dovedi un eveniment de tip Tahrir, aşa cum s-a anunţat; c) a doua reacţie a guvernului american în cazul îndeplinirii condiţiei b.
Guvernul şi Congresul sunt în următoarele săptămâni prinse cu probleme de maximă importanţă, precum adoptarea bugetului. Dacă se va declanşa o mişcare de magnitudinea revoltelor din UK, acest element destabilizator coroborat cu situaţia economică fragilă va deschide cea mai dificilă perioadă a Statelor Unite de la începerea crizei.
În privinţa mişcării „Yes We Camp” încă mă încearcă o doză de scepticism: poporul american are o tradiţie a protestelor, mai ales în ultimii 50 de ani, însă uitaţi-vă la „protestele” cuminţi şi la semn ale secolului XXI. Oamenii se strâng, ţin cartoane, scandează, dar se dau la o parte. Sau se lasă arestaţi. Ar fi ideal dacă manifestările paşnice ar fi şi eficiente, iar pentru asta trebuie să inducă şi un sentiment de teamă. Ai nevoie în primul rând de masă – ceea ce probabil se va rezolva pe 17 septembrie. Apoi, este necesar cel puţin un factor suplimentar de intimidare: acoperirea feţei, scandările agresive, aruncarea de diverse proiectile înspre forţele de ordine pentru a se păstra o distanţă. Guvernul trebuie să simtă presiunea populaţiei. Dacă acest lucru nu se întâmplă, se va lăsa cu o arestare masivă şi aleatorie, iar ceilalţi manifestanţi vor face loc maşinilor de poliţie, exprimându-şi verbal nemulţumirea. Mai e şi varianta în care totul va semăna izbitor cu Bucureşti – iunie 1990, sper din suflet să nu se ajungă la astfel de orori.
Pe de altă parte, dacă această „invazie a publicului în spaţiul public” va fi lăsată în pace, are şanse mari să atingă dimensiuni greu de imaginat, iar Bank of America va contribui masiv la aceasta. Banca are nevoie de lichidităţi şi încearcă să le obţină pe toate căile. Printre altele, accelerând stiva de foreclosure, ceea ce înseamnă un nou val de cetăţeni ajunşi în stradă, iar de-acolo nu vor mai avea nimic de pierdut.
S-a vorbit zilele acestea despre solidaritatea poporului american. Mi-ar plăcea să o văd de această dată deşi, sincer, am destule motive să cred că americanului i se rupe de ceilalţi.

 

Etichetat , , , , , , , ,