Arhive pe etichete: israel

oscilaţii ale axei răului

Dabbya Bush a declarat acum câţiva ani: „We have an axis of evil: North Korea, Iraq and Iran”. Sigur, preşedintele de atunci vorbea de pe exact aceeaşi poziţie care i-a adus lui Obama un premiu Nobel pentru pace. Aceea a învingătorului.
Azi, acea poziţie e mai şubredă. E inutil să analizezi moralitatea fiecărui jucător implicat, însă avem axe mai mari sau mai mici. Spre exemplu, de la Israel la India am putea lua în considerare Siria – Iraq – Iran – Afghanistan – Pakistan şi putem studia punctual interesul fiecărei ţări (dintre care două au fost deja violate de armata americană).
„Un război în Iran e inevitabil”, spun cei care îl provoacă. Formula o cunoaştem, însă de acastă dată e mai greu de aplicat. OWS încă nu s-a stins, ci a început să se mute prin tribunale. E clar că cei din stradă se vor opune războiului şi numărul lor va creşte în momentul declanşării, iar acum nu mai suntem pe vremea lui Nixon, oamenii se enervează mai repede. Masacrul din Siria ce poartă numele de Revoluţie continuă, iar ţara este într-o criză de identitate din punct de vedere politic. Noroc cu ruşii, prezenţi zilele astea în apele sale teritoriale pentru a-şi arăta muşchii. Pe cealaltă parte, Marea Britanie se arată, cu navele proprii, nemulţumită de manevrele maritime ale Iranului şi intenţia acestuia de a instaura un contra-embargo la intrarea în Golf.
În toată ecuaţia, cel mai mare pericol pare a fi asupra Israelului. Miza unui război în Iran nu este neapărat neutralizarea presupusei ameninţări nucleare. O ameninţare mult mai concretă şi directă o reprezintă dezvoltarea programului iranian de rachete cu rază medie, acum mai puternice şi mai precise, capabile să anihileze armele de distrugere în masă de pe teritoriul israelian (sau alte ţinte, spre exemplu centralele nucleare). Însă, un astfel de atac ar putea însemna un răspuns cu focoase nucleare din partea Israelului. Cam acesta e nivelul tensiunilor în regiune. Să nu uităm cine a început cu sancţiunile asupra Iranului.
Dear Obama, this is a nigger moment!
Nici pe plan intern Israelul nu stă prea bine, de la mişcările din septembrie s-a mai ieşit în stradă, însă nu la acest nivel, iar violenţele au loc de ambele părţi. Pentru ca tabloul să fie perfect, ministrul de externe israelian a declarat că va folosi forţa împotriva teroriştilor (o să spuneţi „ok, aşa se procedează”). Doar că de data asta „teroriştii” sunt cibernetici. Unii dintre ei – Hacktivists. Într-o logică imbatabilă, US  au anunţat oficial că orice atac în spaţiul lor cibernetic va fi considerat drept declaraţie de război şi că vor reacţiona ca şi cum ar fi vorba de un atac cu rachete – aviz pentru amatorii din Râmnicu Vâlcea, n-am vrea să ne trezim cu militarii americani cazaţi în cele cinci baze de pe teritoriul României spărgându-ne uşa: „Consider this a hostile takeover. ‘Merica won’t stand for terror!”

Etichetat , , , , , , , , ,

săptămâna a început în forţă

Am scris zilele trecute despre caracterul diluvian al căderii japoneze. Totuşi, nu mă aşteptam ca efectul acesteia să se simtă atât de rapid. Toate bursele europene au deschis pe minus şi au atins un (era să zic „nou”) minim. Ne învârtim în cerc prin deşert.
Germania se spală pe mâini, Ungaria şi Cehia cad vertiginos, România iar se uită lung la FMI, Grecia ajunge imediat la disperare. În cazul ultimei, primul ministru George Papandreou încă mai speră că ar putea feri statul de faliment, însă nu are la îndemână decât noi măsuri de austeritate. Această „soluţie” a fost folosită deja, ar trebui poate să se întrebe dacă abordarea e cea corectă. În plus, premierul se confruntă acum cu noi lupte de stradă, cum era şi de aşteptat, iar asta înseamnă mai multă instabilitate şi mai multe pierderi – pagube materiale şi căderi ale pieţei. Şi nu, aceia nu sunt anarhişti, aşa cum se aude pe toate posturile, ci sunt cetăţeni!

Ca şi o paranteză, accidentul nuclear de astăzi, ale cărui consecinţe reale încă nu sunt cunoscute la această oră, a produs un declin suplimentar pe Bursa din Paris. Nu reiau aici ce ar putea însemna un dezastru nuclear în mijlocul Europei şi care este pericolul real al tehnologiei. Am descris într-un articol de mai jos, pe larg, cu fix două zile înainte de incidentul francez. (Bratu scuipă chiştocul din gură, îşi smulse cu amar căciula din cap şi dădu cu ea de pământ.)

Toate astea nefiind de ajuns, pe lângă tensiunea ce se simte în noi, înverşunarea împotriva guvernelor sau împotriva altor etnii şi jocul economic tot mai complicat, începe să se dizolve discreţia relaţiilor problematice inter-statale. Micile războaie reci se „încălzesc”: China ţine să precizeze şi Indiei nevoia sa de spaţiu maritim, Israel a considerat că ar fi un moment potrivit să danseze cu Turcia şi (!) premierul britanic David Cameron e în Rusia, la două zile după surpriza neplăcută din Kurile.

Ce planuri aveţi pe week-end?

Etichetat , , , , ,

încăierări cu forȚele de ordine la tel aviv

”Protestele cu caracter social iau o nouă turnură din momentul în care activiștii din Tel Aviv au o primă încăierare cu forțele de ordine. Patruzeci de participanți au fost arestați; protestatarii cer demisia primarului” – (ynetnews.com)

Din câteva puncte de vedere, deși avem de-a face cu o democrație, această revoltă surprinzătoare se înscrie în seria de mișcări sociale din Africa și Orientul Mijlociu. Motivul principal nu este greu de anticipat: un buget militar mult prea stufos, mult prea aliniat cerințelor NATO (US?) sufocă încet și sigur dezvoltarea statului pe celelalte planuri. O democrație nu poate funcționa fără participarea activă a membrilor societății, iar un popor needucat devine foarte ușor pasiv. Tinerii israelieni iau atitudiune înainte ca acest proces de micșorare graduală a spiritului civic să aibă loc.

Este o surpriză și pentru tinerii palestinieni: guvernul care le-a provocat suferință ar putea fi dărâmat din interior, chiar de către evrei. Adevărul e că atât Israel, cât și Palestina (ca și națiuni, nu guverne) au de fapt un inamic comun. Chiar foarte comun… cu Siria, Liban, Egipt, Libia..

Sha’alom. Sa’alam.

UPDATE:

Egiptenii au început azi, 9 septembrie, să dărâme zidul din jurul ambasadei Israelului de la Cairo. Poliţia îi lasă în pace pe întreprinzătorii cu ciocane şi alte cele. Asta apropo de inamicul comun.

Etichetat , , , ,