prea devreme

Chiar dacă nu ar fi fost infiltraţi coordonatori-instigatori din partea serviciilor secrete (ceea ce mă îndoiesc), chiar dacă unii „suporteri” nu ar acţiona la ordin (ceea ce iar mă îndoiesc),  sunt perfect conştient că destui „vandali” au considerat că doar aşa se fac auziţi. Nu neg importanţa unui răspuns violent, însă
1. este mult prea devreme pentru aşa ceva. un astfel de răspuns ar trebui se justifică doar după o perioadă considerabilă de abuzuri din partea autorităţilor, iar personal consider că  devine necesar în momentul în care se foloseşte muniţie de război asupra populaţiei;
2. şansele protestului paşnic scad foarte mult;
3. poate forţa în acest punct adoptarea legii Igaş cu privire la organizarea de adunări publice, lege care restrânge până aproape de dispariţie dreptul de a ieşi în stradă.

Jandarmii comit abuzuri pentru că nu cunosc legea şi pentru că nici superiorii lor nu cunosc legea. Adunaţi dovezi şi ne vom răfui legal cu toţi la sfârşit.
Nu în ultimul rând, să avem răbdare şi să ne concentrăm pe soluţii, pentru că prea mulţi întreabă „ok, jos Băsescu, după aia..?”.

Anunțuri
Etichetat , , , ,

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: